Hello Again: Apple a trimis invitația pentru o nouă conferință

de: Alexandru Puiu
20 10. 2016

Cei de la Apple încearcă să fie cât se poate de criptici în momentul în care trimit o invitație pentru o conferință, iar imaginea de mai jos cu mesajul Hello Again face o treabă foarte bună în a meniține o aură de mister.

În urmă cu aproximativ 24 de ore atrăgeam atenția asupra unor zvonuri legate de un nou eveniment Apple ce ar trebui să se desfășoare în aproximativ o săptămână. Data exactă menționată în acel material era 27 octombrie și se pare că sursele au avut dreaptate. La scurt timp după, gigantul din Cupertino a trimis către diverși jurnaliști de pe mapamond o invitație precum cea de mai jos. Aceasta nu include foarte multe detalii, dar în centrul atenției este forma de salut Hello Again. Nota de subsol include detaliile legate de dată și locație – Campusul Apple din Cupertino, joi – 27 octombrie.

Până când nu va fi avut loc evenimentul, nimeni nu poate ști exact care este surpriza pregătită de Tim Cook și echipa sa de directori. Un lucru este însă sigur. Având în vedere faptul că nu a fost închiriată o sală specială pentru respectiva conferință și are loc la sediul Apple, importanța noutăților ce vor fi anunțate nu este la nivelul lansării unui nou iPhone.

Cel mai probabil, săptămâna viitoare vom afla toate detaliile despre o actualizare a liniei de MacBook Pro-uri produse de Apple. Acestea nu au mai beneficiat de câțiva ani e un upgrade important, iar între timp s-au vehiculat numeroase inovații. Ne așteptăm, de exemplu, la un panou OLED sensibil la atingere, sub forma unei benzi, plasate în locul tastelor funcționale actuale. Porturile USB C ar trebui, de asemenea, să joace un rol mult mai important, având în vedere că sunt mai mici decât alte mufe și oferă un volum semnificativ de funcționalitate. Unii analiștii s-au aruncat să afirme că am putea vedea până la 4 porturi UBS-C într-un MacBook Pro de 13 inci, o valoare mult mai generoasă în comparație cu unicul port de pe MacBook-urile de 12 inci care sunt acum pe piață.

Rămâne acum să mai așteptăm 7 zile pentru a afla toate detaliile despre evenimentul Hello Again al companiei americane.